Implicatiile psihologice ale diabetului zaharat

Comunicarea diagnosticului de diabet zaharat poate declansa o ' criza psihologica' care este traita ca un soc psihologic deoarece implica nu numai modificarea stilului de viata dar si a statusului bio somatic (prin acceptarea noii sale conditii metabolice, de pacient diabetic cu tratament insulinic sau oral). Mai mult, acesta va afecta si componentele subiective, ale psihicului constient si inconstient, dificultatile readaptarii afective si atitudinale.

Partea constienta a personalitatii, prin rationalizare se va adapta relativ repede la schimbarea statusului fiziologic, insa partea inconstienta va opune rezistenta, astfel ca acceptarea activa si responsabila se produce in timp, progesiv, in cateva luni, in functie de maturizarea Eului persoanei diabeticului si in functie de varsta.

Initial, apar reactii de negare sau de revolta impotriva diabetului si a tratamentului, in special fata de cel insulinic. Dupa o faza de negociere sau de acceptare partiala a diabetului, persona accepta activ si responsabil toate sectoarele de tratament: insulina, dieta si efortul fizic. Astfel, devine constienta de beneficiile mentinerii unui bun control metabolic (mentinerea glicemiei in limite cat mai normale) pe termen lung in prevenirea complicatiilor tardive ale diabetului. Pacientul devine co-terapeut in gestionarea tratamentului sau.

Cele mai mari rezistente, in acceptarea noii lor conditi metabolice si a schimbarii stilului lor de viata, le au adolescentii din cauza particularitatilor specifice de varsta. In aceste cazuri se impune crearea unui suport psihologic pe baza intelegerii motivelor si a nevoilor personale desprinse din istoria vietii lor si consilierea in vederea imputernicirii lor, a cresterii motivatiei proprii, pentru aderenta la tratament printr-o responsabilizare progresiva pentru luarea unor decizii terapeutice.

Pot apare la copii si adolescenti sau tineri tulburari anxioase, frica de injectii, atacuri de panica cu manifestari predominant organice-exprimand starea de alarma senzatii de intepaturi, de arsuri, dureri precordiale, dureri de cap, alte dureri organice, care pana atunci au functionat in tacere, senzatii de lesin s.a sau chiar fobia de injectia cu insulina, in special la barbatii maturi. In aceste cazuri se impun sedinte de psihoterapie. Singur medicul (numai prin procesul de ghidare medicala) nu va reusi sa intervina eficient in aceste cazuri.

Persoana diabetica, in functie de varsta, va avea initial probleme psiholgice, daca nu chiar tulburari psihice legate de diabet si de rolul frustrant al acestuia fata de celelalte statute existentiale - profesional, familial, economic, (fiecare dupa caz). Stari de tristete si de depresie, neliniste, nesiguranta, obsesie cu consecintele lor psihologice cum ar fi limitarea intereselor si centrarea atentiei pe suferinta, cautarea de explicatii, interpretari ipohondriace, lamentatii cu prevalenta demonstarativa sau dimpotriva disimulari, negatii, inhibitii, pasivitate, tendinte suicidale sau abandon, refugiu in trecut. Toate aceste reactii defensive trebuiesc recunoscute si ingrijite psihoterapeutic de psihologul clinician sau de un psihoterapeut experimentat.

De asemenea, pentru personele diabetice care se opresc la un anumit nivel de constientizare a necesitatii mentinerii unui bun control metabolic (indisciplinate) se impune o consilierea psihologica sau tehnici complexe de influientare individualizata in vederea realizarii optime a obiectivelor actului medical specific pe care psihologul din domeniul diabetologiei trebuie sa le cunoasca in cadrul echipei multidisciplinare terapeutice. De multe ori acestia se complac in rolul de pacienti carora li se dau atentie, sarjeza suferinta, devin efectiv mai ' cronic ' decat sunt in realitate, devin revendicativi si vindecativi, adica dintr-unul cu o problema predominant somatica, devine unul cu o problema de igiena mentala, mai greu de asistat medico-social si psihologic.