CARE SUNT FACTORII DE RISC al diabetului zaharat

Factorii de risc ai DZ sunt fie genetici, fie câștigați.

Dintre factorii câștigați amintim:

  • ingestia calorică mare,
  • obezitatea abdominală,
  • scăderea activității  fizice,
  • creșterea în vârstă,
  • sarcină,
  • unele medicamente (beta-blocantele, diureticele, anticoncepționale, tiroxina, unele citostatice si imunosupresoare).

IMPORTANTA SCREENINGULUI.

Atât diabetul tip 1 cât și cel de tip2 au o perioadă  preclinică asimptomatică.

Rolul screeningului est5e de a identifica dintr-o populație, persoanele cu risc de a face diabet. Incepând cu anul 1979 testul de toleranță la glucoză oral (TTGO) a devenit ca mai folosită metodă de screening a diabetului zaharat tip2.  Ulterior un grup de experți ai OMS a propus inlocuirea TTGO cu glicemia bazală ( a jeun) ca metodă de screening.

INDICATIILE screeningului pentru DZ la pacientii asimptomatici

Efectuarea glicemiei bazale ca metodă de screening pentru DZ la subiecții asimtomatici se face in urmatoarele situatii:

  • Subiecții cu vârstă  ≥ 45 de ani se va repeta la interval de 3 ani;
  • Subiectii  <  45 de ani se va repeta la intervale mai scurte la:

a)   pacientii cu IMC  ≥ 27 kg/m2  (IMC = Indicele de Masă Corporală = G/I 2; G= greutatea in kg., Î = înălțimea in m – la patrat

b)   hipertensivii,

c)       pacienții care au rude de gradul 1 cu diabet,

d)      femeile care au născut copii având greutatea mai mare de 4,5 k,

e)      femeile care au avut diabet gestațional (de sarcină),

f)        pacienții cu HDL colesterol £ 35 mg/dl sau cu trigliceride ≥  250 mg/dl.,

g)      pacienții care au avut la testările anterioare glicemia  bazală ≥ 110 mg/dl sau scăderea toleranței la glucoză prin TTGO.

Testele vizuale Betachek sunt cele mai convenabile pentru a va autotesta glicemia, fara a fi nevoie sa mergeti la un cabinet. Daca inca nu ati cumparat un test Betachek?! Comandati acum

CE FORME CLINICE sunt cunoscute?

DZ tip1 debutează, cel mai frecvent, sub vârsta de 40 de ani – cu un ”vârf” la pubertate.

Manifestări clinice dominante :

-          cei 3 P ( polidipsia = pacientul bea lichide mai multe; poliuria = bolnavul urinează mult; polifagia = bolnavul mănâncă mai mult ca de obicei)

-          scăderea în greutate

-          mai pot apărea : crampe musculare, constipație, candidoze cutaneo-mucoase, purit, tulburări de vedere.

DZ tip 2- se deosebește de tipul 1 prin caracterul lent, insidios, al diabetului. Apare de obicei după 40 de ani. Este descoperit întâmplător la aprox. 1/3 dintre cazuri. Polidipsia si poliuria se întâlnesc la 1 din 2 pacienți la debut, constituind si motivul solicitării medicului. La 1 din 5 bolnavi DZ tip 2 poate debuta cu infecții cutanate si genito-urinare recidivante, tulburări de vedere, ulcerații ale picioarelor, picior rece sau cald, atrofietegumentară, absența pilozității și a pulsului la nivelul membrelor inferioare, pierderea sensibilitatii la acestea. Obezitatea abdominală este prezentă incă de la debut la 4 din 5 bolnavi.

Pe parcursul evoluției diabetului 1 din 2 bărbați prezintă disfuncție erectilă.

 

DZ gestational – de obicei este  asimptomatic la debut ( de unde rezultă utilitatea screeningului). Gravidele care indeplinesc un ul dintre următoarele criterii prezintă risc crtescut pentru diabet:

  • rude de gradul 1 cu diabet,
  • greutate mai mare decât cea normală epntru vârsta sarcinii,
  • vârsta ≥ 25 de ani.

Gravidele cu diabet prezintă mai frecvent toxemie gravidică, accidente obstetricale, iar mortalitatea fetală si neonatală este crescută comparativ cu gravidele care nu au diabet.

ALTE FORME CLINICE de diabet zaharat

  • DZ asociat bolilor pancreatice: pancreatita cronică, adenocarcinomul pancreatic, pancreatectomiile totale;
  • DZ asociat bolilor endocrine: hipertiroidism, acromegalie, sindrom Cushing;
  • DZ asociat unor sindrome genetice (sindromul Down, sindromul Klinefelter, sindromul Turner).

( 1 Vote )