Testele pentru glicemie BETACHEK:

As dori sa aflu mai multe despre variatia nivelului glicemiei la un bolnav de diabet

Cei doi determinanti majori ai glicemiei bazale si ai celei postprandiale sunt functia beta-celulara si raspunsul tisular la insulina (insulinosensibilitatea). Atat disfunctia betacelulara cat si rezistenta la actiunea insulinei sunt defecte care contribuie fundamental la intoleranta la glucoza si pot fi regasite in cele mai precoce stadii de aparitie a diabetului zaharat de tip 2. Chiar si la rudele de gradul 1 nediabetice ale pacientilor cu DZ tip 2 se pot pune in evidenta alterari precoce ale insulinosecretiei si elemente ce sugereaza o posibila evolutie spre insulinorezistenta.

O serie de studii au incercat sa faca diferentierea intre mecanismele fiziopatologice care sunt implicate in reglarea nivelurilor glicemice bazale si poststimulare. Principalul factor care are o contributie majora este deteriorarea progresiva a functiei betacelulare. Aceste studii au fost realizate prin evaluarea raspunsului la testul de toleranta la glucoza oral sau intravenos. Opinia traditionala este ca progresia de la normal la toleranta alterata la glucoza este predominent data de accentuarea insulinorezistentei, in timp ce trecerea la diabetul manifest cu hiperglicemie a jeun ar putea fi atribuita mai ales disfunctiei betacelulare. Studii recente au aratat ca in realitate cele doua mecanisme se suprapun, iar concluzia ar fi ca disfunctia beta-celulara detine rolul primar in aparitia intolerantei la glucoza, iar insulinorezistenta accelereaza acest proces.  

• < Anterior